Țintim două medalii la paralimpice!** Cine ne poate aduce glorie și la Olimpiada persoanelor cu dizabilități

Țintim două medalii la paralimpice!** Cine ne poate aduce glorie și la Olimpiada persoanelor cu dizabilități
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nici nu s-au stins bine ecourile celei de-a XXX-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, că orașul britanic va găzdui în perioada 29 august – 9 septembrie cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Paralimpice.

Aproximativ 4.200 de sportivi, din peste 30 de țări, cu diferite grade de handicap se vor întrece în cele 21 de discipline, organizatorii urmând să desemneze 503 de campioni paralimpici. Printre sportivii care vor concura se regăsesc cei cu probleme fizice, precum problemele de mobilitate, amputări, diferite grade de orbire, dar și cu probleme cerebrale.

România participă pentru a cincea oară la JP

România va fi prezentă pentru a cincea oară la o ediție a Jocurilor Paralimpice de vară după cele din 1972, ce au avut loc la Heidelberg (Germania), Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008.

Singurul sportiv român medaliat la Jocurile Paralimpice, Eduard Novak, va fi portrapelul delegației tricolore la cea de-a XIV-a ediție a competiției ce se va desfășura la Londra în perioada 29 august – 9 septembrie.

Eduard, vicecampion paralimpic în 2008 la Beijing în proba de contratimp și dublu campion mondial atât pe șosea, cât și la contratimp, va purta pentru a doua oară în carieră drapelul la ceremonia de deschidere, dupa cea de acum patru ani.

„Un ceh, un britanic și un spaniol sunt concurenții mei cei mai periculoși. Dar, cu toate acestea, drumul meu spre medalia de aur sper să nu fie întrerupt. Despre Olimpiada de la Rio nu vreau să discut de acum”.

Obiectiv – obținerea a două medalii

Președintele Comitetului Național Paralimpic al României, britanica Sally Lamont, crede că delegația tricoloră poate obține cel puțin două medalii, în probele de ciclism, în timp ce surprize mai pot apărea de la Samuel Cojoc în probele de 100 de metri bras și spate.

„Obiectivul este să câștigăm cel puțin o medalie. Edi Novak are cea mai mare șansă, pentru că e vicecampion mondial și olimpic. El va participa la patru probe și mă aștept la cel puțin două medalii. Imre Torok sper să reușească să vină între primii șase sportivi, Florin Cojoc este locul opt la nivel mondial, dar nu poți să știi ce zi va prinde, la natație cei doi copii, frații Cojoc pot face surprize, dar ei vor fi la capacitate maximă abia la Rio Pentru Dacian, faptul că s-a calificat între primii 22 este deja o performanță foarte mare, având în vedere că sunt 162 de sportivi la categoria sa la nivel mondial”, a spus Sally Lamont.

Cantonamente în străinătate în premieră

Pentru prima dată în istoria participărilor României la Jocurile Paralimpice, tricolorii au avut parte de stagii centralizate în străinătate. Astfel, înotătorii Samuel și Naomi Ciorap se află în Granada (Spania) pentru un stagiu de pregătire la altitudine alături de sportivi din Spania, Portugalia și Franța. „Ei se antrenează două ore dimineața și două seara. Sunt încă tineri, dar ne așteptăm la surprize plăcute. Naomi are șanse la 100 de metri spate, iar Samuel la spate și bras. Vor veni în țară, iar apoi vom pleca împreună la Liverpool unde vom sta zece zile”, a adăugat Lamont.

Cicliștii Novak și Török vor avea ocazia să se pregătească pe velodromul din Manchester, care în 2008 au găzduit Campionatele Mondiale de ciclism pe pistă. „Vom pleca la Liverpool, unde vom sta în cantonament până pe 26 august, când ne deplasăm la Londra, iar Edi se va antrena la Manchester, care e la 40 de kilometri distanță. El s-a clasat de două ori pe locul patru la competițiile importante, deoarece nu s-a putut pregăti cum trebuie, nu a beneficiat de un velodrom performant”.

Unde vom avea reprezentanți

România va fi reprezentată de șase sportivi la Londra, doi la ciclism (Eduard Novak și Imre Torok-Novak), frații Samuel Ciorap și Naomi Ciorap (natație), Florin Cojoc (atletism – săritura în lungime) și Dacian Makszin (tenis de masă).

„Vreau aur la Londra”

Singurul sportiv român medaliat în istoria Jocurilor Paralimpice, Eduard Novak, va fi portdrapelul delegației tricolore la cea de-a XIV-a ediție a competiției ce se va desfășura la Londra în perioada 29 august – 9 septembrie. Vicecampion paralimpic în 2008 la Beijing în proba de contratimp și dublu campion mondial atât pe șosea, cât și la contratimp și-a propus ca să cucerească aurul la Jocurile Paralimpice de la Londra.

Ce zici de evoluția omologului tău, Andrei Nechita, la JO de la Londra?

El a fãcut tot ce se putea! Din păcate, a abandonat, dar să nu se uite faptul că nu am mai avut de la Olimpiada din 1980 un ciclist român calificat în proba de șosea.

Ești purtător de drapel al României la Londra…

Evident cã sunt foarte mândru de acest lucru. Mai ales cã este pentru a doua oară când sunt desemnat să port drapelul, după edița din 2008, de la Beijing. Unde am luat și medalia de argint la contratimp.

Ineditul cantonament

Cum crezi că o să fie la Londra?
O bună etapă de pregătire pentru mine a fost participarea la Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc. Am plecat de pe 13 august în pregătiri la Manchester. E prima dată când mergem și noi în cantonament înainte de competiție. Pe 26 august voi pleca din Manchester spre Londra, iar pe 29 voi purta drapelul României la JO. Apoi, timp de 4 zile, pe 31 august, 1, 5 și 6 septembrie particip la probele de 1 km pistă, contratimp, contratimp pe șosea, respectiv 26 km. Cicliștii din Cehia, Marea Britanie și Spania vor fi concurenții mei cei mai periculoși la Londra.

Ești văzut ca favorit la medalie la JO…
De asta sunt aici. Concurez pentru medalia de aur. Am fãcut totul ca s-o cuceresc. Ar fi tare frumos să vin cu medalie și de la această ediție a Jocurilor Paralimpice. Dar aproape toți cei din delegația noastră au șanse să urce pe podium. Și ei știu asta!

Un român, în echipa Ungariei

Pe lângă cei șase sportivi din delegația României de la Londra, un alt român va concura la ediția din 2012 a Jocurilor Paralimpice. Este vorba de multiplul campion național la spadă, Richard Osvath, în vârstă de 26 de ani, care va reprezenta Ungaria. Richard nu a găsit suportul în țară pentru a-și continua activitatea sportivă, însă ungurii i-au oferit un scaun cu rotile adaptat special pentru acest sport, cetățenia, dar și ocazia de a practica în continuare disciplina care i-a adus atâtea satisfacții.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×